Istoricul localităţii

Localităţile comunei sunt atestate documentar în secolul al XIV-lea, astfel: Sălăţig este atestat documentar în anul 1329 sub denumirea de Zylagzegh, Bulgari în anul 1377, Deja în anul 1343, Mineu în anul 1335 şi Noţig în anul 1387.

În localitate circulă din bătrâni următoarele poveşti despre ţinutul Sălăţig: pe vremuri, în apropierea locului unde azi se află lacul de acumulare de pe valea Şandrei se afla un sat, cu numele Şandra. Fiind atacaţi de tătari, locuitorii satului s-au refugiat în pădurile din apropiere, despărţindu-se în două părţi. În timp, fiind nevoiţi să vieţuiască în pădure, fiecare grup de fugari au format noi sate, unul dintre acestea fiind satul Sălăţig iar celălalt fiind satul Mineu. Aceeaşi poveste mai spune că, pentru a nu lăsa pe mâna păgânilor clopotele bisericii, acestea au fost aruncate într-o fântână, iar acestea - în noaptea unei anumite sărbători - se pot auzi cum bat.

Găsim următoarele scrieri cu privire la comuna Sălăţig, ştiind că urmele locuirii ale acestor meleaguri sunt preistorice:
• Academicianul Ştefan Pascu, în lucrarea sa „Voievodatul Transilvaniei", pomeneşte de existenţa unei cetăţi tărăneşti din pământ în localitatea Sălaţig, în perioada evului mediu.
• În „Szilagy Varmegye Monographiaja" - scrisă de Petri Mór - aflăm că la 1906 în sat exista o biserică greco-catolică de lemn. Aceeaşi sursă ne spune că registrul stării civile a început să fie ţinut din anul 1824. Şcoala primară a fost iniţial patronată de către parohia reformată iar mai apoi a funcţionat prin grija statului. Şcoala şi-a desfăşurat activitatea în sediul vechi până la construirea unei noi şcoli, în perioada comunistă. În prezent, sediul şcolii vechi, a fost retrocedat parohiei reformate din Sălaţig. Noua scoală poartă numele scriitorului Petre Dulfu, născut în Tohat, localitate aflată în apropiere.
• În perioada 1940-1944, comuna s-a aflat în zona cedată Ungariei, românii apţi de serviciul militar fiind înrolaţi în timpul celui de-al doilea război mondial în armata ungară. Au fost şi tineri care, trecând graniţa în România s-au înrolat în Divizia Tudor Vladimirescu, luptând pentru statul român. Spre sfârşitul războiului, în timpul retragerii, trupele germane au poposit temporar în sat, la plecare distrugând podul de lemn de peste valea Sălajului.